VIDEO: De cât timp ai avea nevoie ca să ajungi în cealaltă parte a Globului, dacă ai construi un tunel prin centrul Pământului

VIDEO: De cât timp ai avea nevoie ca să ajungi în cealaltă parte a Globului, dacă ai construi un tunel prin centrul Pământului
Publicat: 16/07/2016, 17:38

Să te gândești, ca în copilărie, că poți săpa o groapă ca să ajungi în cealaltă parte a Terrei e foarte amuzant și pare foarte simplu. Pur și simplu ai sări în tunel și ai lăsa gravitația să te conducă la destinație. Dacă realitatea ar permite o astfel de „călătorie”, însă, lucrurile nu ar fi la fel de simple cum par la prima vedere.

În primul rând pentru că forța gravitațională va accelera mișcarea corpului tău către centrul Terrei, însă, odată trecut de „miezul planetei”, gravitația ar începe să lucreze împotriva ta.

Iată cât de mult timp ți-ar lua să ajungi în cealaltă parte a Pământului. Mai întâi trebuie să creezi un spațiu vid, prin înlăturarea aerului din tunel, altminteri forța de frecare, sub forma unei mase de aer care opune rezistență permanentă te-ar încetini mult prea mult. În plus, presiunea aerului cu cât de apropii de centru ar zdrobi corpul uman care nu-i poate rezista.

Mai departe, ai avea nevoie să porți un costum de astronaut care te-ar proteja de căldura intensă a „miezului” și ți-ar furniza oxigenul necesar. După îndepărtarea aerului și îmbrăcarea echipamentului special ai putea să te avânți în cădere liberă prin tunel. Dacă forța gravitațională este constantă, ai avea nevoie de circa 19 minute pentru a atinge centrul Pământului. Asta înseamnă că ai plonja cu 25.000 de kilometri pe oră și te-ai simți complet lipsit de greutate, la fel ca un astronaut în cosmos.

Pe măsură ce ai trece de centrul Pământului, viteza ar încetini, pentru că forța gravitațională te-ar împinge împotriva ei, în așa fel încât, odată ajuns în celălalt capăt al lumii, ai prinde din nou ritmul normal. În total, călătoria ar dura cam 38 de minute, lucru care sigur întrece o călătorie cu avionul de 40 de ore, din Santiago, Chile, până în Xian, China.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Viktor Orban le spune opozanților să se mute în România. „Când vă întoarceți, putem vorbi”....
Aris Eram a lăsat-o în urmă pe câştigătoarea de la America Express. Mezinul Andreei Esca...
Cum e ca socru Ion Țiriac! Sorana Cîrstea, iubita fiului său, a dezvăluit latura mai...
Cele mai sigure țări în care să te afli în cazul izbucnirii celui de-al Treilea...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
Păianjeni mari cât un șobolan au invadat Marea Britanie, după ce mii de exemplare au...
Apartament cu două camere scos la vânzare cu 340.000 euro în Cluj. Ironii pe rețelele...
Bianca Drăguşanu şi Gabi Bădălău, mai fericiţi ca niciodată alături de copii. La ceas de...
Planta care te scapă rapid de durere. Crește în grădină și are proprietăți similare opiului
Boala care a umplut spitalele în ultimele săptămâni. Doi copii au murit deja
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Data la care se deschide târgul de Crăciun din Piața Constituției 2024. Ce surprize au...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
2024: La ce viteză se ia permisul în afara localității?
Document: ce dimensiuni trebuie să aibă o groapă comună la ruşi
A fost găsită ARCA lui NOE? Indiciul găsit pe o monedă din secolul III
Reguli ITP 2024. Se suspendă automat înmatricularea. Ce șoferi nu mai au drept legal de...
Avionul prăbușit de un pilot care și-a pierdut mințile. O catastrofă unică în istoria aviației,...
Ce a putut să facă un român pe scara blocului, chiar la ușa liftului. Ceilalți...
Cine sunt cele patru victime decedate în accidentul de pe DN15. Cele două familii erau...
Gabriela Cristea, reacție dură pe rețelele de socializare. “Voi știți cât muncesc eu sau cât...
Momentul în care Chris Martin a căzut printr-o gaură din scenă a fost surprins video...
BANCUL ZILEI. Bulişor: – Mami, de ce îți pui atâta fard pe față?
Universitățile din Anglia cresc taxele pentru studenți pentru prima oară în aproape un deceniu